Exact – A SOSIT INSTALAREA PATCH-URILOR ÎN FUNDAL! Ți-am zice să îți ''marchezi calendarul'', dar cu această funcție convenabilă, nu vei avea de ce!
Suntem siguri că ai întrebări, așa că hai să trecem la răspunsuri:
Instalarea patch-urilor în fundal e disponibilă pentru toate jocurile Riot?
Inițial, această funcție va suporta numai patch-urile complete pentru VALORANT și va fi lansată ACUM pentru testerii beta ai clientului Riot, lansarea completă fiind în mai 2023. League of Legends, Teamfight Tactics și Legends of Runeterra își aplică patch-urile parțial prin clientul Riot și își finalizează apoi actualizările prin clientul lor de joc.
Instalarea patch-urilor în fundal se va ocupa de prima parte pentru tine, dar trebuie să mai bifăm câteva căsuțe tehnice pentru a instala patch-urile automat pentru conținutul de joc. Nu-ți face griji, însă – acesta-i următorul lucru de pe listă!
Vom lansa instalarea patch-urilor în fundal prima dată pentru Windows, iar asistența pentru Mac va apărea pe viitor.
Trebuie să am clientul Riot pornit ca să funcționeze instalarea patch-urilor în fundal?
Da! Deși poți minimiza clientul Riot în bara de activități pentru a aplica patch-urile folosind mai puține resurse de sistem, acesta trebuie să ruleze astfel încât să-ți actualizeze jocurile în timp ce nu te afli la tastatură.
Cum activez/dezactivez instalarea patch-urilor în fundal?
Dă clic pe iconița de profil din colțul dreapta sus al clientului Riot, selectează ''Setări'' și bifează sau debifează căsuța din dreptul fiecărui joc pentru a activa sau dezactiva instalarea patch-urilor în fundal.
Pot alege ce jocuri să rămână actualizate sau când să ruleze patcher-ul?
Desigur! Trebuie doar să mergi la setările fiecărui joc din clientul Riot și să alegi dacă vrei să activezi actualizarea automată.
Ce se întâmplă dacă nu am suficient spațiu pe hard disk pentru un patch?
Dacă patcher-ul descoperă că nu ai destul spațiu, vei primi un mesaj de eroare. Odată ce ai creat niște spațiu, poți aștepta repornirea următorului ciclu automat de instalare a patch-urilor în fundal (~60 de minute) sau poți da clic pe butonul de patch ca să începi de unde ai rămas.
Am alte întrebări!
Stai cu ochii pe aceste ''Întrebări frecvente'' (și pe setările clientului Riot) pentru viitoarele actualizări.